Skip to content

VĂLENII – Ziarul Văii Teleajenului

ISSN: 2068 – 0252

EDITORIAL 42

Iată ce se va întreba cetăţeanul atunci când va vota. Omul lângă urna de vot se află faţă în faţă cu propria-i conştiinţă. El va trebui să înţeleagă că opţiunea sa pentru unul sau pentru celălalt va determina viitorul urbei sale şi va avea implicaţii majore asupra propriei sale vieţi. În cabina de vot nu mai contează partidul care l-a propus pe unul sau pe celălalt. NU orientările doctrinare contează în alegerile locale, ci Omul contează. Omul cu majusculă! Va fi o competiţie a experienţelor personale, a valorilor individuale, a entităţilor pe care le reprezintă fiecare, ca locuitor al urbei, ca imagine proiectată în conştiinţa conlocuitorilor săi. Omul care va fi ales trebuie să aibă, pe lângă calităţile morale obligatorii şi o doză crescută de valoare! şi nu o valoare oarecare, ci numai aceea pusă în slujba semenilor, a tuturor celor din jur, valoare care străluceşte, care demonstrează, antrenează şi uneşte, dezgheaţă şi topeşte zăgazurile, frânele, urâtul şi nefirescul.
La nivelul oraşului Vălenii de Munte sunt doi “grei” care se vor “lupta” în arena alegerilor locale: Constantin Ioniţă şi Constantin Florin. Ceea ce-i aseamănă este faptul că ambii sunt oameni de afaceri. Ceea ce-i deosebeşte esenţial, însă, este caracterul şi tipul de afaceri pe care le face unul vizavi de celălalt. Constantin Ioniţă nu a făcut niciodată afaceri cu statul, pe când grosul afacerilor lui Constantin Florin îl constituie contractele grase cu statul, cu Primăria care gestionează banul public, al cetăţeanului contribuabil. Primărie unde tronează bunul său prieten, slujitor al intereselor de grup şi mai puţin al intereselor cetăţenilor acestui oraş. Pe cine punem în capul obştei ca gospodar şef al localităţii?

Gh. BURDUJAN

Propune spre dezbatere publică idei pentru dezvolatrea oraşului

1. Cresterea bunastarii financiare a cetatenilor din Valenii de Munte si a familiilor lor prin:

- Atragerea de fonduri  europene si guvernamentale

- Deschidere si transparenta a Primariei fata de solicitarile si asteptarile cetăţenilor. Primăria va deveni “casa tuturor vălenarilor”.

- Parteneriat public privat pentru realizarea de Proiecte de anvergura in folosul comunitatii , precum şi pentru activităţi de protectie socială si umanitare (ex. Cantina socială, programe sociale pentru pensionari şi familii sărace).

- Stimularea agentilor economici existenti pentru mentinerea si crearea de noi locuri de munca, atragerea de noi investitori, pentru ca fiecare  familie din Valenii de Munte  sa aibă cel putin un salariat cu salariu decent.

- Dinamizarea activităţii  Parcului Industrial din Văleni.

2. Continuarea lucrarilor pentru extinderea, modernizarea si dotarea cu aparatura moderna aSpitalului  si Policlinicii din cadrul unitatii spitalicesti Valeni, proiect iniţiat de deputatul Mihai Apostolache în anul 2009, astfel încât toţi vălenarii sa beneficieze de diagnosticare si tratament medical la standarde europeane. Lift exterior la Spital. Deschiderea  unui Centru de primiri urgente zonal.

3.  Constituirea Societatii de Gospodarire Urbana Valenii de Munte, unde isi vor gasi loc de munca o parte din cetatenii fara venituri in prezent  si care va avea ca obiect de activitate prestari la lucrari publice de mică amploare, in regie proprie, fapt ce va reduce semnificativ cheltuielile publice, principalul actionar fiind Consiliul  Local Valeni.

4. Infiintarea unei Crese cu program prelungit si a unui Centru de ingrijire si educatie a copiilor prescolari si scolari dupa orele de invatamant, adaptat programului de lucru al parintilor (after school).

5. Sustinerea si dezvoltarea invatamantului din orasul Valeni.

6. Analiza, expertizarea si eventuala renegociere a contractului cu HIDRO Prahova astfel ca cetateni sa nu mai plateasca pierderile din retelele de distributie a apei .

Asigur cetatenii ca, in calitate de Primar al orasului, nerespectarea termenelor de executie a lucrarilor de canalizare si inlocuirea retelelor uzate de apa, pentru toate cartierele din oras, va duce la rezilierea contractului cu HIDRO Prahova si preluarea lucrarilor de catre Societatea de Gospodarire Urbana Valeni.

7. Analiza, expertizarea si eventuala renegociere a contractului cu Salub SA pentru a avea servicii de calitate in privinţa colectarii si ridicarii gunoiului menajer din gospodariile cetatenilor.

8. Elaborarea unei strategii de dezvoltare locala  numita  ,,Vălenii de Munte- Orizont 2020 “ care va cuprinde şi un   Proiect Arhitectural al oraşului adaptat zonei geografice in care se afla orasul nostru.

9. Construirea a minim 80 apartamente, garsoniere  sau case  pentru cetatenii orasului, cu prioritate pentru familiile tinere.

10. Reabilitarea termica a blocurilor existente prin parteneriat intre asociatiile de locatari, consiliul local si guvern, asigurând cetatenilor confort termic sporit si economii la factura de intretinere, precum şi aspect modern  al cladirilor.

11. Iluminat public pe toate strazile orasului.

12. Repararea, modernizarea si intretinerea strazilor laterale din  toate cartierele orasului, lucrari ce vor fi executate de Societatea de Gospodarire Urbana Valeni.

13. Infiintarea a doua micropiete pentru valorificarea produselor traditionale romanesti si incurajarea producatorilor zonali. Amenajarea in Piata centrala a unui spatiu destinat comertului cu animale vii.

14. Continuarea  demersurilor intreprinse de Deputatul Mihai Apostolache pentru construirea unei sosele ocolitoare a localitatii, de aceasta data prin implicarea sustinuta a administratiei locale.

15. Sprijinirea continuarii lucrarilor  de construire a noului sediu administrativ al Protoieriei Valeni şi a Grădiniţei Myra, precum si a celorlalte activitati cu caracter religios.

16. Sprijinirea Clubului Sportiv  pentru a avea o echipa de fotbal pe care, dumneavoastra, cetatenii orasului o meritati.  Diversificarea activitatilor sportive din cadrul Clubului Sportiv pentru copiii si tinerii orasului, prin infiintarea de noi sectii.

Punerea in valoare a Salii de Sport ,,Stelian Manolescu” in scopul pentru care a fost construita.

17. Rezolvarea problemei cainilor fara stapan, conform legilor in vigoare, prin colaborarea cu organizatii care apara drepturile animalelor.

18. Cinematograf modern in spatiul Casei de Cultura. Diversificarea activitatiilor culturale, astfel ca orasul sa redevina Cetatea  culturii  româneşti.

19.  Iniţierea proiectului “Pe urmele lui Iorga”, proiect prin care se urmăreşte promovarea oraşului în ţară şi în străinătate prin organizarea corespunzătoare a Universităţii de vară “Nicolae Iorga” şi prin readucerea la viaţă a locurilor şi activităţilor derulate la Văleni de marele savant.

20. Organizarea Festivalului Vaii Teleajenului in capitala istorica a fostului Plai Teleajen- Valenii de Munte.

Aşteptăm propunerea dzumneavoastră pentru îmbunătăţirea acestora, pe adresa de mail www. ziarul.valenii@yahoo.com

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se doreşte a fi mai degrabă un apel către Consiliul judeţean Prahova şi Curtea de Conturi, în scopul de a dispune o verificare atentă a modului în care îşi desfăşoară activitatea un serviciu public important din judeţul Prahova, serviciu care ar trebui să asigure în condiţii corespunzătoare furnizarea apei potabile către o parte importantă a populaţiei judeţului Prahova, şi anume S.C. HidroPrahova.

În calitate de deputat al zonei Văii Teleajenului, am primit, atât la biroul meu parlamentar, cât şi în cadrul întâlnirilor din diferite localităţi ale colegiului, o serie întreagă de sesizări cu privire la modul în care acest serviciu public îi tratează pe cetăţeni.

Atât în localitatea Izvoarele, cât şi în Teişani şi Vălenii de Munte, principala problemă ridicată de locuitori a fost cea legată de modul defectuos în care funcţionează această societate.

După cum bine se ştie, un serviciu public se înfiinţează pentru a sluji interesele şi a respecta drepturile cetăţenilor, nicidecum pentru a le încălca.

Ceea ce se întâmplă, însă, în cazul HidroPrahova depăşeşte orice limită. De la aroganţa angajaţilor la furnizarea de apă nepotabilă, ca în cazul comunei Teişani, până la umflarea facturilor de apă, cum este situaţia de la Vălenii de Munte, toate aceste situaţii caracterizează activitatea S.C. HidroPrahova, serviciu public aflat în subordinea Consiliului judeţean Prahova.

Lucrul care mi se pare cel mai deplasat este faptul că autorităţile locale nu au niciun fel de reacţie faţă de abuzurile HidroPrahova.

Este cunoscut faptul că, atât în localitatea Teişani, cât şi în Izvoarele şi în Vălenii de Munte, sistemele de alimentare cu apă s-au cedat S.C. HidroPrahova la comandă politică, comandă venită de la nivelul conducerii consiliului judeţean, dar, sigur, nu ne puteam închipui că primarii acestor localităţi pot să rămână nepăsători în faţa nedreptăţilor pe care le au de îndurat cetăţenii. Culmea este faptul că cei trei primari reprezintă USL-ul, adică alianţa de partide care afirmă că apără interesele cetăţenilor.

După cum se vede, însă, reprezentanţii acestor partide din administraţia locală nu numai că sunt indiferenţi faţă de problemele oamenilor, dar şi susţin, prin comportamentul lor, nedreptatea. Niciunul dintre cei trei primari nu a luat niciun fel de măsură împotriva abuzurilor şi aroganţei reprezentanţilor S.C. HidroPrahova. Ba, mai mult, administraţia acoperă de fiecare dată ilegalităţile S.C. HidroPrahova, în loc să invoce clauzele din contractul de cedare a serviciului de apă, care-i sunt favorabile.

După ce şi-a mutat sediul într-o altă locaţie, pe motiv că spaţiul iniţial era insuficient, iar numărul de personal ridicat, HidroPrahova sfidează la fiecare pas cetăţeanul. La Vălenii de Munte, de exemplu, într-un bloc în care locatarii au schimbat, pe banii lor, conductele vechi cu unele noi şi unde nu mai există în subsol niciun pic de apă, care ar putea fi considerată pierdere, HidroPrahova adaugă la factura pe care o emite, pentru fiecare apartament, circa 12 mc de apă consideraţi pierdere.

Dacă facem un calcul simplu, vom constata faptul că oamenii dintr-un bloc cu 20 de apartamente consumă, după cum spun reprezentanţii  HidroPrahova, în afară de consumul normal, alţi 240 mc de apă. Poate cineva să creadă aşa ceva?! Unde este această apă? Se evaporă, cumva, din cauza căldurii?

Dar, după cum vedem, nu este deloc căldură. În continuare, afară este iarnă. Sau, cumva, oamenii au – fiecare, în propriul apartament – o piscină, să consume o asemenea cantitate de apă?!

Desigur, un astfel de lucru nu există. Asta demonstrează că la mijloc este o hoţie şi că cei de la HidroPrahova obligă, lună de lună, fără niciun drept, cetăţenii din oraşul Vălenii de Munte să plătească facturi umflate de ei artificial.

Dacă sunt pierderi pe reţea, cum uneori susţin, atunci să facă investiţiile care s-au angajat că le vor face odată cu preluarea serviciului de apă al oraşului şi să nu-şi mai dubleze numărul de personal care stă în birouri.

Dacă nu, atunci, sigur, trebuie să răspundă în faţa legii şi a organelor abilitate ale statului, pentru că nu este normal ca cetăţeanul să ducă în spinarea sa neputinţa unor funcţionari plătiţi regeşte, managementul defectuos al acestui serviciu public şi cheltuielile exorbitante ale acestei societăţi.

Conducerea Consiliului judeţean Prahova trebuie să se sesizeze în legătură cu toate aceste probleme, iar dacă nu o va face, va arăta încă o dată că nu-i pasă de cetăţeni şi că protejează, de fapt, toate neregulile existente în cadrul S.C. HidroPrahova.

De asemenea, Curtea de Conturi, sper ca într-un termen cât mai scurt, să înceapă o verificare amănunţită a activităţii S.C. HidroPrahova.

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică a fost prezentată in Plenului Camerei Deputaţilor in data de 13 martie 2012.

Guvernul României
I. Relansarea economică
II. Reforme asumate în
2009 – 2012
III. Impactul economic al deciziilor luate
IV. Priorităţi pe termen scurt şi mediu.

1. Schema de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie
- Perioada de implementare: 2008 – 2013
- Buget total: 200 mil. euro.
Intensitatea ajutorului de stat
- 40% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţii în regiunea Bucureşti-Ilfov;
- 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţii în celelalte regiuni de dezvoltare.
Aportul beneficiarului: minim 30% din costurile eligibile (sub o formã care sã nu facã obiectul niciunui alt ajutor public).
Schema nu se aplicã proiectelor ale cãror costuri totale depaşesc 50 milioane euro.
Numar beneficiari: 14, din care 6 proiecte finalizate.
2. Schema de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regionalã durabilã şi reducerea emisiilor.
Perioada de implementare: 2008 – 2013;
Buget total : 318.8 mil. euro.
Valoarea ajutorului de stat
- 40% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţii în regiunea Bucureşti-Ilfov;
- 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţii în celelalte regiuni de dezvoltare.
Aportul beneficiarului: minim 30% din costurile eligibile (sub o formã care sã nu facã obiectul niciunui alt ajutor public).
- Schema nu se aplicã proiectelor ale cãror costuri totale depãşesc 50 milioane euro.
- Numãr beneficiari: 3 (2 proiecte de eficienţã energeticã şi 1 proiect de sulfurare).
3. Schema de ajutor de stat regional “Finantarea proiectelor de investiţii iniţiale în cercetare-dezvoltare şi inovare”.
Perioada de implementare: 2008 – 2013
Buget total: 180 mil. euro.
Intensitatea ajutorului de stat:
- 40% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţii în regiunea Bucureşti-Ilfov;
50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţii în celelalte regiuni de dezvoltare.
Aportul beneficiarului: minim 30% din costurile eligibile (sub o formã care sã nu facã obiectul niciunui alt ajutor public).
Schema este aferentã domeniului major de intervenţie
2.3. ”Accesul întreprinderilor la activitãţi de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI)” din cadrul axei prioritare 2 “Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologicã şi inovare”, din Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, operaţiunile:
2.3.2 “Dezvoltarea infrastructurii C-D în întreprinderi şi crearea de noi locuri de muncã în cercetare” – 44 beneficiari;
2.3.3 “Promovarea inovãrii în cadrul firmelor” – 43 beneficiari.
4. Schema de ajutor de stat „Finanţarea proiectelor de cercetare – dezvoltare şi inovare (CDI) prin Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice”
Perioada de implementare: 2008 – 2013
Buget total: 300 mil. euro
Intensitatea ajutorului de stat:
- 50% pentru cercetarea industrialã;
- 25% pentru dezvoltarea experimentalã;
Activitãţile din cadrul proiectelor realizate de întreprinderile nou create inovatoare se finanţeazã cu 100% din costurile eligibile pe perioada în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile de întreprindere nou-creatã inovatoare, cu condiţia ca ajutorul sã nu depãşeascã 1 milion de euro.
Schema este aferentã Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivitãţii Economice”, axa prioritarã 2 “Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologicã şi inovare”, operaţiunile:
2.1.1 “Proiecte de cercetare în parteneriat între universitãţi/instituţii de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi” – 29 beneficiari;
2.1.2.”Proiecte C-D de înalt nivel ştiinţific la care vor participa specialişti din strãinãtate” – 42 beneficiari.
b) Stimularea investiţiilor private prin garanţii de stat.
1. Buget alocat în 2012: 10 mld. lei (Ministerul Finanţelor Publice);
2. Sprijinirea IMM-urilor prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
- 2009 – 2011:
Au fost salvate 240.000 locuri de muncã;
1,35 mld. euro garanţii care au susţinut credite de peste 2 mld. euro
2012 – (majorarea capitalului Fondului cu 250 mil. lei):
580 mil. euro, care vor susţine credite de 1,1 mld. euro. 100.000 locuri de muncã menţinute şi create.
3. Fondul de Garantare a Creditelor pentru Agriculturã:
- 2009 – 2011: 3,6 mld. lei;
- Buget 2012: 1,6 mld. lei.
4. Garanţii prin EximBank:
2009 – 2011: 3,1 mld. lei
Buget 2012: peste 550 mil. lei;
5. Oferirea de garanţii guvernamentale de 80% din valoarea creditului pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri structurale în domenii prioritare pentru economia româneascã, pentru maximum 4 ani;
- Beneficiari: s-au acordat în anul 2010 garanţii în valoare de aprox. 19 mil. lei pentru implementarea unor proiecte de investiţii în sumã de aprox. 450 mil. lei
- Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în 2011 se ridicã la 300 mil. euro.
D. Programe pentru susţinerea industriei şi a dezvoltãrii durabile.
Programul de creştere a competitivitãţii produselor industriale.
- Criteriu de eligibilitate: sã nu fi beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, de ajutor de minimis, care, cumulat cu suma solicitatã în proiect, sã depãşeascã echivalentul în lei a 200.000 euro;
- Fonduri alocate pentru anul 2011: 11,7 mil. lei;
- Fonduri alocate pentru anul 2012: 19 mil. lei;
- Proiecte depuse în 2011: 56, din care 23 proiecte acceptate.
Programul de dezvoltare şi modernizare a activitãţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţã.
- Criterii de eligibilitate: cifra de afaceri anualã netã de max. 50 mil. euro/ active totale care nu depãşesc 43 mil. euro şi maxim 250 salariaţi;
- Buget alocat în anul 2011: 7 mil. lei, cu 40% mai mare faţã de anul 2010.
- Beneficiari în anul 2011: 78 proiecte (din 684 proiecte depuse);
- Buget alocat în anul 2012: 7 mil. lei.
Programul Rabla
2010
- Beneficiari: 189.323 maşini uzate predate spre casare;
- 62.550 maşini noi cumpãrate din care 25.263 sunt maşini româneşti;
- Total fonduri alocate: 722 mil. lei.
2011
- Beneficiari pânã la 31 decembrie 2011:
- 116.641 maşini vechi colectate;
- 39.216 maşini noi cumpãrate, din care 15.006 sunt maşini româneşti;
- Total fonduri alocate: aprox. 544,5 mil. lei, din care 88,5 mil. lei plãţi pentru anul 2010 din bugetul alocat pentru anul 2011.
2012: Programul nu a demarat încã.
Programul Casa Verde – persoane fizice
- Potenţiali beneficiari: proprietar/coproprietar al imobilului care face obiectul proiectului şi nu are obligaţii restante la bugetul de stat.
- 2010:
18.361 dosare depuse, din care 16.146 dosare acceptate;
- Buget alocat: 110,7 mil. lei
- 2011: (sesiunea s-a desfãşurat în perioada 01.06.2011-15.07.2011)
- Nr. dosare depuse: 23.938 , în valoare de 144,4 mil. lei
- Buget alocat: 100 mil. lei.
Programul naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe.
- Potenţiali beneficari: asociaţii de proprietari din blocurile de locuinţe construite dupã proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
- Bugetul alocat în 2011: 137,5 mil. lei;
- Bugetul alocat în 2012: 70 mil. lei
Beneficiari în 2010-2011: 29.000 de apartamente.
Programul privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile.
Criterii de eligibilitate:
- Persoane juridice care au activitate economicã de cel puţin 6 luni la data depunerii dosarului de finanţare şi cel puţin un exerciţiu financiar anual încheiat;
- Nu beneficiazã şi nu va beneficia de finanţare din alte fonduri publice şi/sau europene pentru aceleaşi cheltuieli eligibile ale proiectului, dacã intensitatea ajutorului de stat depãşeşte 50%.
Programul “Cumpãrã româneşte”
- Vizeazã creşterea capacitãţii instituţionale a MECMA de a formula, implementa, coordona şi monitoriza politicile publice şi în vederea sprijinirii economiei româneşti;
- Finanţarea este de 4,15 mil. lei (fãrã TVA) şi provine din fonduri europene.
- Durata programului este de 1 an de la semnarea contractului de finanţare.
E. Programul “Prima Casã” continuã într-o formã îmbunãtãţitã
Total program Prima Casã (1-4), pânã la 31 decembrie 2011: 55.106 garanţii, în valoare totalã de aprox. 2,2 mld. euro.
Prima Casa 4 (de la 1 iunie 2011):
Beneficiari:
- orice persoanã care nu deţine în proprietate exclusivã sau împreunã cu soţul/soţia nicio locuinţã, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobânditã, fie deţine în proprietate exclusivã sau împreunã cu soţul/soţia cel mult o locuintã, dobânditã prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţã utilã mai micã de 50 mp;
- Finanţatorii (bãncile) au posibilitatea de a reutiliza un plafon la nivelul a 50% din totalul garanţiilor acordate în cadrul Programului, în condiţiile împãrţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor între stat şi finanţator.
F. Programul de promovare a exporturilor
- Promovarea sectoarelor strategice pentru exportul românesc prin acţiuni de publicitate şi reclamã.
Branduri sectoriale actuale:
- Romania, your reliable trade partner – brand sectorial industrial;
- Zoom into Fashion Romanian – brand sectorial confecţii
(continuare în ediţia viitoare)

Pe 29 februarie 2012, la Casa de Cultură din Vălenii de Munte s-au desfăşurat evenimentele prilejuite de împlinirea a doi ani de la înfiinţarea Asociaţiei Pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului

Cuvântul doamnei Mihaela Mihai:

“Vã mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre de a participa la aniversarea a doi de la înfiinţarea Asociaţiei Pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului, organizaţie neguvernamentală având ca scop promovarea de măsuri şi acti-vităţi pentru dezvoltarea şi promovarea Văii Teleajenului. Sediul se aflã la Vălenii de Mun-te, Str. Aleea Alunilor, nr. 1.
Asociaţia s-a înfiinţat în februarie 2010 ca structură asociativă şi a fost înscrisã în Registrul Asociaþiilor şi Fundaţiilor de pe lângã Judecãtoria Vãleii de Munte sub nr. 2/15.02.2010.
La Asociaţia noastrã poate adera orice persoanã care îmbrăţişeazã ideile şi valorile promovate de noi.
În cadrul Asociaţiei au fost organizate diferite evenimente: expoziţii cu imagini din zona Vãii Teleajenului – au fost organizate pânã în prezent trei expoziţii cu imagini din zona Vãii Teleajenului, scopul fiind acela de promovare a atracţiilor cultural-istorice din aceastã zonã. Prima acţiune s-a desfãşurat la Palatul Parlamentului în 2010, iar celelalte douã s-au desfãşurat în 2011, în incinta Magazinulu “Real” din Ploieşti, respectiv, în faţa Halelor Cen-trale din Ploieşti şi au atras mii de vizitatori. Am organizat de asemenea, în premierã pentru judeţul Prahova, trei evenimente intitulate Parteneriat pentru Dezvoltare, Administraţie-mediu de afaceri, aceste evenimente adunând laolaltã personalitãţi atât din sfera administraţiei, cât şi din mediul de afaceri, dar şi reprezentanţi ai producãtorilor din zonã precum şi firme de consultanţă în atragerea de fonduri europene, scopul fiind acela de a stimula dialogul şi a întãri colaborarea dintre reprezentanţii mediului public şi reprezentanţii mediului privat.
În perioada 1-3 iulie 2011, în staţiunea Cheia, din Localitatea Mãneciu, Asociaţia a organizat împreunã cu Primãria Mãneciu şi Biroul Parlamentar al Deputatului Mihai Apostolache, Festivalul Rododendronului, acţiune care a avut menirea de a atrage cât mai mulţi turişti în staţiunea Cheia, prin promovarea produselor specifice zonei, cât şi prin evenimente sportive, culturale, ştiinţifice. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi precum: Alexandru Mironov, Alex. Stoenescu, Prof. Univ. Dr. Marian Neagu, Academician Alexandru Bogdan, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mãrmureanu, Protoiereu Florin Boţîrcã, General Emil Strãinu, Prof. Univ. Dr. Constantin Teodorescu. Tot cu ocazia Festivalului Rododendronului, Localitatea Mãneciu a fost vizitatã de o delegaţie din Turcia din Localitatea Şarcoy cu care s-a încheiat şi un acord de colaborare.
În scopul promovãrii produselor specifice zonei Vãii Teleajenului, Asociaţia a organizat în luna decembrie a anului 2011, o expoziţie cu produse din zona Vãii Teleajenului, acţiune denumitã Produs de Valea Teleajenului şi care a fost gãzduitã de Palatul Parlamentului.
În semn de preţuire pentru valorile zonei Vãii Teleajenului, Asociaţia a organizat în data de 19 decembrie 2011, la Casa de Cultură din Vãlenii de Munte, Gala Premiilor Valea Teleaje-nului, acţiune prin care s-au premiat acele persoane care au contribuit şi contribuie la dezvoltarea armonioasã a Vãii Teleajenului.
Asociaţia a participat la programul naţional de ecologizare “Let’s do it, Romania!” reuşind sã implice ca voluntari 321 de persoane din zona Vãii Teleajenului, dintre care 50% au fost elevi.
Organizarea unei vizite la Palatul Parlamentului cu participarea locuitorilor din zona Vãii Teleajenului, la evenimentul prilejuit de încheierea proiectului “Expoziţie cu imagini din zona Vãii Teleajenului” la care au participat 24 de persoane (primari, consilieri locali, profesori, întreprinzãtori, preoţi).
În cadrul proiectelor organizate de Asociaţia Pentru Dezvoltarea Localã Valea Teleaje-nului am organizat vizitã la Palatul Parlamentului la care au participat locuitori din zona Vãii Teleajenului, în special tineri, scopul proiectului fiind acela de a-i familiariza pe aceştia cu modul de organizare şi funcţionare al instituţiei Parlamentului României.
În octombrie 2010, membrii Asociaţiei au elaborat un proiect intitulat Atracţii cultural-istorice pe Valea Teleajenului, proiect depus la Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turis-mului, în vederea finanţãrii prin Programul Operaţional Regional 2007 -2013, însã ulterior a fost retras ca urmare a lipsei fondurilor necesare cofinanţării. Asociaţia şi-a propus sã implementeze acest proiect prin atragerea de fonduri private.
Vreau sã vã informãm cã am editat publicaţia Info Valea Teleajenului. Alte materiale de promovare a zonei realizate de Asociaţie au fost pliante şi cãrţi poştale.
Asociaţia Pentru Dezvoltare Localã Valea Teleajenului are şi parteneri în organizarea acti-vitãţilor pe care le desfãşoarã. Principalul nostru partener este Deputatul Vãii Teleajenului, Domnul Mihai Apostolache cu care încã de la începutul activitãţii noastre, conducerea Asociaţiei a încheiat un parteneriat, scopul acestuia fiind acela de a realiza în comun acţiuni şi proiecte care sã conducã la promovarea şi dezvoltarea zonei Vãii Teleajenului. Iar acest parteneriat s-a dovedit a fi unul de succes. Pentru sprijinul constant acordat Asociaţiei, Consiliul Director al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Localã Valea Teleajenului a hotãrât, în luna februarie a acestui an, sã îi acorde Deputatului Mihai Apostolache statutul de Preşedinte de onoare al acestei structuri asociative.

CUVÂNTUL DOMNULUI DEPUTAT MIHAI CRISTIAN APOSTOLACHE

Bunã seara, stimaţi invitaţi!
Vreau, în primul rând, sã mulţumesc fondatorilor acestei structuri asociative cã s-au gândit la mine. Aceastã idee de constituire a unei Asociaţii neguvernamentale am susţinut-o mai demult şi le mulţumesc iniţiatorilor cã au pus-o în practicã, pentru cã, vã spun sincer, am vrut din momentul în care am venit în aceastã zonã şi am fost ales parlamentar sã încerc pe cât posibil sã sparg barierele şi acele prejudecăţi care existã uneori în mintea fiecãruia sau într-o zonã sau alta a ţării. Ştiţi bine, ideea de asociere, de foarte multe, ori a fost respinsã la noi. În ţările occidentale, aceastã idee de asociere este foarte pregnantã. Este o idee care a dat roade şi acolo unde oamenii s-au strâns laolaltã şi au iniţiat diverse proiecte şi programe, aceste acţiuni au dus într-un final la dezvoltarea respectivelor zone.
Acesta a fost şi motivul pentru care am considerat cã este bine sã pornim o astfel de structurã asociativã. Sigur cã nu este uşor sã strângi laolaltã oameni din diverse medii de activitate şi sã-i faci sã înţeleagã cât de important este sã fii în acelaşi loc la un moment dat şi sã acţionezi de comun acord astfel încât sã atingi un obiectiv bine definit.
Mã bucur foarte mult cã aţi rãspuns invitaţiei de astãzi şi daţi-mi voie sã vã mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru aceastã zonã. Am avut ocazia în toatã aceastã perioadã, de când sunt în aceastã zonã, sã cunosc oameni deosebiţi şi o parte din aceşti oameni se aflã acum în aceastã salã. Am comunicat cu dumneavoastrã în diverse ocazii, v-am consultat cu privire la anumite iniţiative, inclusiv iniţiative legislative, pentru cã aşa înţeleg cã trebuie sã se desfãşoare o activitate. O activitate trebuie sã se desfãşoare pe conlucrare, pe dialog şi pe obiective foarte clar stabilite.
Spuneam cã am spart o barierã şi iatã, astãzi, se împlinesc doi ani de când aceastã structurã asociativã a luat fiinţã, aici la Vãlenii de Munte. Eu am credinţa cã împreunã am pornit pe un drum bun şi astãzi vã lansez provocarea de a ne întâlni mult mai des, de a ne întâlni şi a dezbate tot ceea ce consideraţi cã este bine pentru aceastã zonã şi pentru aceastã ţarã.
Le mulţumesc colegilor pentru statutul pe care mi l-au acordat, acela de Preşedinte de onoare al Asociaţiei Pentru Dezvoltare Localã Valea Teleajenului. Este un fapt care mã obligã şi în acelaşi timp m-a ajutat sã recomand personalitãţi din aceastã zonã, din acest judeţ şi din aceastã ţarã care sã devinã membri de onoare ai acestei stucturi asociative.
S-a vorbit aici despre delegaţia din Turcia. Ei au venit cu diverse materiale de promovare. Noi, sigur, le-am oferit şi noi ceea ce am avut, din zonã. Produse tradiţionale: ţuica specificã zonei, mierea şi fructele pe care le gãsim aici, dar din punctul de vedere al imaginii nu am avut lucruri concrete de oferit. Tocmai de aceea am considerat cã este bine sã facem un efort şi sã realizãm noi, cu puterile noastre o publicaţie care sã ne reprezinte, iar astãzi am ocazia sã v-o prezint. Este o publicaţie care prezintã în mare frumuseţile acestei zone. Cred cã era pãcat sã nu avem şi noi o astfel de prezentare. Ea va ajunge atât la colegii mei parlamentari cât şi la cele mai importante ambasade din România. Cu aceastã ocazie ţin sã le mulţumesc tuturor celor care au înţeles cât de importante sunt proiectele pe care le-am derulat şi cât de mult conteazã sã promovezi diverse produse şi o imagine corespunzãtoare atât la nivelul judeţului cât şi la nivel naţional şi, de ce nu, la nivel internaţional, Asociaţia având şi o pagina de internet: www.valeateleajenului.ro.
Nu este uşor sã treci de la idei la fapte. Au fost momente extrem de complicate când am spus “mai bine renunţãm”, dar nu am renunţat şi iatã cã asãzi suntem în mãsurã sã ne mândrim cu proiectele realizate pânã acum şi cu cele pe care urmeazã sã le punem în practicã.
Desigur ar fi multe de spus. Mã bucur foarte mult cã am reuşit în aceastã searã sã ne îmtâlnim, sã fim împreunã şi aş vrea sã interpretaţi asta ca pe o invitaţie la un dialog permanent despre problemele zonei. Astãzi a fost un început pentru ceea ce credem noi cã ar trebui sã se întâmple din punctul de vedere al imaginii Vãii Teleajenului.
Vã mulţumesc foarte mult pentru prezenţă, pentru ceea ce faceţi şi încã odatã spun cã vreau sã menţinem dialogul, cã vreau sã punem în aplicare împreunã acele idei constructive care sã ajute la dezvolatrea acestei zone, Valea Teleajenului.
Vă mulţumesc!

Prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, împreunã cu subprefectul Gabriel Hornoiu şi directorii serviciilor deconcentrate de la nivel judeţean au acordat recent, la Casa de Cultură din Vălenii de Munte (şi în toate cele 10 localităţi ale Colegiului 5 – Valea Teleajenului) o audienţă publică, colectivă.
Au fost prezenţi pentru a asculta doleanţele cetăţenilor reprezentanţi de la: Direcţia Silvică, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Agricolă, Direcţia Finanţelor Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Judeţeană Pentru Prestaţii Sociale, Direcţia de Sănătate Publică, APIA, Casa de Pensii, Direcţia Sanitar-Veterinară.
La acest eveniment a participat, în mod activ, şi Domnul Deputat al Colegiului 5, Mihai Apostolache.
Mai înainte de a le oferi microfonul celor prezenţi în sală, veniţi în audienţă, domnul prefect, ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, a fãcut o scurtă prezentare a activităţii Guvernului:

“Cu toţii ştim cã am trecut printr-o perioadã economică dificilã. Guvernul a luat o serie de mãsuri pe care noi le considerãm a fi bune, pentru cã, dacã privim ceea ce se întâmplã la ora actualã în Europa, vedem cã România se aflã pe linia de plutire. Dacã ne referim la Grecia observãm ce eforturi se fac acolo pentru a nu lãsa aceastã ţarã în faliment. În mometul de faţă se cautã 130 de miliarde de euro pentru a le da împrumut acestei ţări ca sã-şi acopere o parte din datorii. În Spania, şomajul a ajuns la peste 20 la sutã şi vedem ce mãsuri dure se iau, mai dure ca în România. Acolo nu se vorbeşte numai de tãierea salariilor de la bugetari cu 25%, ci se discutã inclusiv de reducerea pensiilor.
În Ungaria, timp de 10 luni de zile nu s-au dat pensiile pensionarilor. Deci, nu este o situaţie specificã României, este o situaţie a întregii Europe, este o situaţie la nivel global. A fost, să-i spunem, şansa noastrã cã am reuşit sã luãm aceste mãsuri din timp, care au fost mãsuri dure, dar care ne-au adus aici, pe linia de plutire.
În momentul de faţă, avem un guvern nou, un guvern care este susţinut de aceeaşi coaliţie în cadrul Parlamentului. Acest lucru înseamnã de fapt continuitate şi vedem cu toţii cã se cautã soluţii pentru revenirea, cel puţin, la salariile de dinainte de criza economicã şi financiarã. Dar, aceste soluţii se pot lua numai în condiţiile în care Guvernul va vedea cã avem o creştere economicã solidã şi va gãsi sursele financiare pentru achitarea acestor sume de bani. Dacã vom reveni fãrã a avea o creştere economicã realã înseamnã sã ne întoarcem acolo de unde am plecat. Chiar şi cei din opoziţie recunosc acest lucru. Existã o declaraţie datã de liderii Opoziţiei care spun foarte clar cã ei nu pot veni la guvernare şi nu pot mãri salariile, iar dacã se mãresc salariile ei afirmã cã vor fi tãiate din nou în 2013. Deci, sunt realitãţi economice pe care toţi le recunosc.
Dar nu am venit în faţa dumneavoastrã sã discutãm numai despre aceste lucruri, ci am venit sã vã ascultãm întrebãrile şi să găsim soluţii. Microfonul vă aparţine.”

Problemele ridicate de cetăţenii vãleneni au fost multiple: despre clasa pregãtitoare (aşa zisa “Clasã 0”), în domeniul învãţãmântului, despre ajutorul de şomaj, despre pensii, despre venitul minim garantat, despre discriminarea pe criterii de vârstã la angajare etc.
Douã aspecte importante au reţinut atenţia tuturor celor prezenţi:
1. Pe Strada Cuza Vodã din Vãlenii de Munte, viceprimarul oraşului a decis ca fântâna cu apã potabilã de pe aceastã stradã, sã fie astupatã cu moloz, luându-le astfel riveranilor posibilitatea aprovizionãrii cu apã, atât pentru uzul personal cât şi pentru adãpatul animalelor din gospodãriile proprii. Fapt pentru care s-a şi fãcut un memoriu colectiv adresat Primãriei, memoriu rãmas fãrã rezultat deşi a fost semnat de toţi locuitorii de pe strada Cuza Vodã;
2. Cealaltã problemã, devenitã majorã în zona Vãii Teleajenului este legatã de S.C. HIDRO PRAHOVA. Aceasta a încãrcat nejustificat facturile de platã ale cetãţenilor, atât în Vãlenii de Munte cât şi în Izvoarele şi în Teişani. Pe aceastã temã a intervenit şi domnul deputat Mihai Apostolache. Domnul deputat a subliniat faptul cã a sesizat Curtea de Conturi în vederea efectuãrii unui control la SC HIDRO PRAHOVA deoarece societatea comercialã, în momentul în care a luat în administrare sistemul de alimentare cu apã al oraşului s-a angajat sã facã modernizãri ale sistemului pe banii sãi şi nu pe banii cetãţenilor. “Problema a fost şi este în continuare a administraţiei din Vãleni, pentru cã o administraţie responsabilã trebuia sã tragã de mânecã operatorul care furnizeazã apa potabilã în oraş atunci când îşi bate joc de cetăţeni. Existã un contract între Hidro Prahova şi Primãrie. Dacã acest contract nu se respectã Primãria are posibilitatea sã cearã rezilierea acelui contract, asta dacã este o administraţie care se gândeşte la cetãţeni şi nu o administraţie care a avut grijã sã dea acest serviciu de apã, sã scape de el, sã scape de orice rãspundere. Eu în calitate de parlamentar am fãcut tot ceea ce se putea face şi sper ca instituţiile sesizate sã-şi facã datoria, dar vã rog şi pe dumneavoastrã sã vã spuneţi cât se poate de clar şi de apãsat nemulţumirea. Pânã în momentul acesta Hidro Prahova nu a investit nici un leu în modernizarea sistemului de alimentare cu apã din Vãlenii de Munte.
Atitudinea administraţiei locale faţă de aceastã situaţie nu este o atitudine normalã. O administraţie care ţine la cetãţenii sãi se bate pentru ei, pentru interesele lor. Dacã actuala administraţie era o administraţie serioasã, nu ceda acest serviciu de apã niciunui operator privat. El trebuia sã rãmânã la Primãria Vãlenii de Munte. Se putea gestiona în continuare. şi atunci se puteau rezolva mult mai uşor astfel de probleme atunci când ele s-ar fi ivit. Aceeaşi situaţie am întâlnit-o şi la Izvoarele şi la Teişani şi în toate localitãţile unde acest serviciu de alimentare cu apã a fost concesionat cãtre Hidro Prahova, ceea ce ne aratã cã aceastã societate comercialã aflatã în subordinea Consiliului Judeţean nu-şi face datoria faţã de cetãţeni. Acest serviciu public al Consiliului Judeţean Prahova îşi bate joc de cetãţenii acestui judeţ.”
Prefectul judeţului a conchis: “Atâta timp cât aveţi apometre, trebuie sã plãtiţi doar apa pe care o consumaţi. Punct. Incompetenţa s-o plãteascã cei care sunt incompetenţi!”

Absenţa locurilor de muncã a fost o altã problemã importantã ridicatã de cãtre cetãţenii oraşului Vãlenii de Munte.
Audienţa prefectului Adrian Dobre a fost o reuşitã deplinã şi salutãm ideea, manifestându-ne speranţa cã astfel de iniţiative se vor repeta.

Un eveniment important în viaţa Partidului Democrat Liberal, Colegiul 5, Valea Teleajenului a avut loc joi, 22 martie 2012: desemnarea candidaţilor pentru alegerile locale ce vor avea loc în 10 iunie 2012!
Într-o atmosferă de sărbătoare, în prezenţa Domnului Deputat al Colegiului 5, Mihai Cristian Apostolache, fiecare preşedinte de organizaţie din cele 10 localităţi componente ale Colegiului 5 şi-a prezentat candidatul la funcţia de primar şi candidaţii la posturile de consilieri din fiecare localitate luată în parte.

În deschiderea lucrărilor a luat cuvântul Domnul Deputat al Colegiului 5, Valea Teleajenului, Mihai Cristian Apostolache care, printre altele, a precizat:
“Este un moment important pentru noi toţi astăzi. De doi ani de zile suntem împreună pentru a ne cunoaşte mai bine şi pentru a ne uni ca-ntr-o familie. PDL, pe Valea Teleajenului a devenit o marcă. O marcă de temut! Asta înseamnă că fiecare organizaţie de partid şi-a înţeles menirea: aceea de a comunica şi de a fi aproape de oameni.
În doi de ani de zile am avut peste 400 de evenimente pe care le-am organizat sau la care am participat împreună. (…)
Îmi exprim convingerea că vom învinge, în toate cele 10 localităţi ale Colegiului 5. Vă urez succes!”

Încă din cele mai vechi timpuri, îmbrăcămintea a ocupat un rol important pentru om, asigurându-i protecţia impotriva factorilor de mediu. Pe măsura evoluţiei societăţii, au apărut modificări şi ale produselor vestimentare, acestea fiind din ce in ce mai complexe, răspunzând cerinţelor de protecţie dar şi de infrumuseţare şi armonizare a corpului. Astfel, imbrăcămintea a fost şi este intr-o permanentă evoluţie, la creaţia acesteia ţinându-se seama de o serie de factori foarte importanţi: perioada istorică, obiceiuri şi tradiţii ale purtătorilor din diferite zone geografice, mediul social, tendinţele modei, particularităţile de conformaţie ale purtătorilor, personalitatea şi nu in ultimul rand cerinţele acestora.

Incă din timpuri străvechi, au existat exigenţe referitoare la creaţia vestimentară, dacă ne referim la acele fastuoase costume de epocă care ne inspiră mareţie, armonie, uimire, atunci cand le privim cu emoţie. In afara de nevoia de acoperire a corpului, crearea vestimentaţiei a avut ca  scop şi modificarea infăţişării fizice a omului. Din cele mai vechi timpuri, imbrăcămintea a reflectat, cel mai direct, condiţiile sociale şi raporturile de clasa. De aceea, nu este posibilă inţelegerea acesteia fără cunoaşterea condiţiilor istorice şi politice dintr-o ţară şi epoca respectivă. Moda e o reactţe fireasca impotriva obisnuinţei, reinnoind infăţişarea umană. Elaborată de mari creatori de modă, aceasta este adoptată în fiecare ţară, ţinând seama de specificul, personalitatea şi gustul populaţiei respective.  Scopul creatiei vestimentare este acela de a modela infatisarea umana, cat mai aproape de idealul de frumusete al epocii respective. Produsele de imbracaminte, in afara rolului pe care il au, de a acoperi corpul si de a-l proteja de intemperii, mai au si rolul de a conferi siluetei o nota de eleganta. De aceea studiul confectionarii imbracamintei trebuie sa aibe in vedere  nu numai executarea corecta a produsului corespunzator corpului, dar mai ales corectarea anumitor anomalii ale acestuia, alegerea materialului, a desenului si a modelului cel mai avantajos siluetei respective. Astfel, prin intermediul imbracamintei, ne putem exprima personalitatea, idealurile, dorinta de viata, dorinta  pentru frumos, armonie.

Si noi, profesorii din cadrul catedrei tehnice, de la Grupul Scolar – Maneciu Ungureni, cu sprijinul permanent al doamnei director Despan Gabriela, ne indrumam elevii pentru a-si dezvolta simtul  estetic, creativ, pentru a-si exprima personalitatea prin stilul imbracamintei create.

IMPORTANTA UNIFORMEI SCOLARE

Uniforma scolara a fost si este mereu in atentia Ministerului Educatiei Cercetarii si  Inovarii. De aceea, atat noi profesorii cat si elevii, trebuie sa acordam o importanta deosebita acestui lucru, mai ales datorita faptului ca exista o multitudine de argumente in favoarea uniformei scolare: imbunatatirea disciplinei scolare, elevii sunt egali din punct de vedere al vestimentatiei ceea ce determina o colaborare mai buna intre acestia, imbunatatirea capacitatii de concentrare al elevilor in timpul cursurilor, elevii sunt mult mai decenti, diminuarea situatiilor conflictuale, crearea unui mediu propice pentru procesul de predare-invatare-evaluare.

Profesor Neagu Carmen – Gr. Sc. Maneciu-Ungureni

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro